Incerc sa modelez sentimente cu niste cuvinte de mine inventate.
Toate vin din cap, numai dragostea din inima.
Iubesc patimas, neconditionat si, totusi, ma doare.
Gramada cere varf, dar eu nu cer gramada.
Iubirea e un teren minat pe care ador sa merg.
Sa te loveasca o masina nu-i la fel de dureros ca atunci cand te loveste indiferenta mea.
Nu-mi e frica sa spun ceea ce gandesc. Oricum majoritatea nu ma intelege.
Poti fugi, dar, intr-un final, tot vei fi ucis de ce ti-e frica.
Cand vad ce-i in jurul meu, inchid ochii, ma gandesc la Caragiale si soptesc naiv: Doua secole ne despart, dar diferenta dintre oamenii de atunci si cei de azi e doar vestimentatia.
Rozul e culoarea ce indica starea bolnavicioaca a sufletului ce face exces de aceasta.
Sufletul e in agonie cand trupul e in extaz.
Depasirea ego-ului e semnul clar ca un om a evoluat.
Sarcasmul e acea limba pe care o folosesc pentru propriul meu amuzament. Simultan, imi vine sa plang.
Misterele sunt facute sa nu fie descoperite niciodata. Mintea umana nu e coapta pentru asa ceva.
Dumnezeu e echilibrul in Univers. Odata ce balanta se inclina, un nou rau se naste.
Daca noi avem capacitatea de a ne alege destinul, atunci de ce exista coincidente? Din cate stiu eu, nimic nu e intamplator in lume. Toate sunt facute cu un motiv. Doamne...lumea asta e prea perfecta.
A te limita inseamna a te priva de evolutie.
